ALEXANDRU LAPUSNEANUL DE COSTACHE NEGRUZZI REFERAT

Alexandru Lăpuşneanul - nuvela istorica
Alexandru Lăpuşneanul este una dintre cele mai frumoase nuvele din literatura romînă. Cuiegînd informaţii istorice din cronica lui Grigore Ureche, scriitorul ne transpune într-o epocă zbuciumată din istoria Moldovei. 

Tema şi subiectul nuvelei 

Tema nuvelei o formează conflictul dintre domnitor şi boieri în cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564—1569). 
Lăpuşneanul, trădat de boieri în prima sa domnie, se întoarce în ţară cu ajutor turcesc. încercarea boierilor de a-1 convinge să renunţe la tron se izbeşte de neclintita hotărîre a fostului domn („Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu"). 

Ocupînd din nou tronul Moldovei, se arată neînduplecat faţă de boieri, pe caro îi pedepseşte cu asprime. Cuvintele ameninţătoare („Ai să dai samă, doamnă!"), adresate de soţia unui boier ucis, determină intervenţia zadar­nică a doamnei Ruxanda pe lîngă crudul domnitor. 
Atraşi într-o cursă la palatul domnesc, 47 de boieri sînt omorîţi din porunca lui Alexandru-vodă. In acest timp poporul adunat în faţa palatului cere pe Motoc („Capul lui Motoc vrem"), care piere ucis de mulţime.
Repro­ducem mai jos un fragment din acest capitol (al III-lea) : 

„Mulţi lefecii pieriră, dar în sfîrşit nu mai rămase nici un boier viu, Patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet. In lupta şi trînta aceasta, masa se răsturnase: ulcioarele se spărseseră, şi vinul ames­tecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. 
O dată cu omorul de sus, începuse uciderea şi în curte. Slugile boierilor, văzîndu-se lovite fără de veste de soldaţi, plecară pe fugă. Puţini care scăpară cu viaţă, apucîntl a sări peste ziduri, dase larmă pe la casele boierilor ; şi invitînd pre alte slugi şi oameni boiereşti, burzuluiseră norodul, şi tot oraşul alergase la poarta curţii, pre care începuse a o tăia cu securile. Ostaşii ameţiţi de beţie făceau numai o slabă împotrivire. Gloata se întărită din mult în mai mult. 
Lăpuşneanul, pre care îl înştiinţase de pornirea norodului, trimise pre armaşul să-i întrebe ce vor şi ce cer ? Armaşul ieşi. 
- Ei, vornice Moţoace, zise apoi înturnîndu-se spre acesta, spune, n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii. şi am scăpat ţara de o aşa rîie ? 
- Măria ta, ai urmat cu mare înţelepciune, răspunse mîrşavul curtezan ; eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre măria ta la aceasta, dar văd că înţelepciunea măriei tale au apucat mai-nainte, şi ai făcut bine că i-ai tăiat: pentru că... fiindcă... era să... 
- Văd că armaşul întîrzie, zise Lăpuşneanul curmînd pre Motoc, care se învălmăşea în vorbă. îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. Ha, cum socoti şi dumneata ? 
- Aşa, aşa, să-i împroaşte cu tunurile; nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de mojici, de vreme ce au pierit atîţia boieri. Da, să-i omoare de istov. 
- M-aşteptam s-aud asemenea răspuns, zise cu ojerire Lăpuş-neanul, dar să vedem întîi ce vor. 

, In vremea aceasta, armaşul se suise pe poarta curţii şi. făcînd semn, strigă : Oameni buni! Măria sa vodă întreabă ce vreţi şi ce cereţi şi pentru ce ati venit aşa cu zurba ?
Prostimea rămase cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce a venit şi ce vrea. începu a sa strînge în cete. cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. In sîîrşit, începură a striga :
- Să micşureze dăjdiile ! Să nu ne zapciască !
- Să nu ne mai împlinească ! - Să nu ne mai jăfuiască !
- Am rămas săraci! - N-avem bani ! - Ni i-au luat toţi Motoc !
- Motoc! - Motoc ! - El ne beleşte şi ne pradă !
- El sfătuieşte pre vodă ! - Să moară !
- Motoc să moară ! Capul lui Motoc vrem !
Acest din urmă cuvînt găsind un eho în toate inimile, fu ca o scînteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas, şi acest glas striga: capul lui Motoc vrem.
- Ce cer ? întrebă Lăpuşneanul, văzînd pre ar-maş intrînd.
- Capul vornicului Motoc, răspunse.
- Cum ? Ce ? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şarpe; n-ai auzit bine, fărtate ! Vrei să şuguieşti, dar nu-i vreme de şagă. Ce vorbe sînt aceste! Ce să facă cu capul meu ? Tţî spun că eşti surd : n-ai auzit bine!
- Ba foarte bine. zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici.
In adevăr, ostaşii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se căţăra pe ziduri, de unde striga în gura mare : Să ne deie pre Motoc ! Capul lui Motoc vrem !
- Oh ! păcătosul de mine ! strigă ticălosul. Maică preacurată Fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!... Dar ce le-am făcut eu oame­nilor acestora ? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai avea zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!... Dar. milostive doamne, nu-i asculta pre nişte proşti, pre nişte mojici. Pune să deie cu tunurile într-înşii !... Să moară toţi ! Eu sînt boier mar-e : ei sînt nişte proşti!
- Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece ; să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat ? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea nici mă iubeşte ţara. Sînt bucuros că-ţi răsplăteşte norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele' şi mai pe urmă lăsîndu-mă şi trecînd în partea Tomşei.
- Oh! nenorocitul de mine! strigă Motoc smulgîndu-şi barba, căci de pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el. Incai lăsaţi-mă să mă duc să-mi pun casa la cale! fie-vă milă de jupî-neasa şi de copilaşii mei! lăsati-mă să mă spovăduiescl

Şi plîngea, şi tipa, şi suspina.
- Destul ! strigă Lăpuşneanul, nu te mai boci ca o muiere ! Fii romîn verde. Ce să te mai spovăduieşti ? Ce-ai să spui duhovnicului ? Că eşti un tîlhar şi un vînzător ? Asta o ştie toată Moldova. Haide! luati-1 de-1 daţi norodului, şi-i spuneţi că acest fel plăteşte Alexan-dru-vodă celor ce pradă tara.
îndată armaşul şi căpitanul de lefecii începură a-1 tîrî. Ticăitul boier răcnea cit putea, vrînd să se împotrivească ; dar ce puteau bătrî-neie lui mîni împotriva acelor braţe zdravene care-1 trăgeau! Vrea să se sprijinească pe picioare, dar se împiedica de trupurile confraţilor săi şi luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. In sfîrşit puterile îi slăbiră şi sateliţii tiranului, ducîndu-1 pe poarta curţii, mai mult mort uecît viu, îl îmbrînciră în mulţime.
Ticălosul boier căzu în braţele hidrei acesteia cu multe capete, care într-o clipală îl făcu bucăţi.
- Iată cum plăteşte măria sa Alexandru-voda, Ia cei ce pradă tara ! ziseră trimişii tiranului.
- Să trăiască măria sa vodă ! răspunse gloata. Şi mulţămindii-se ele astă jertfă, se împrăştie.
In vreme ce nenorocitul Motoc pierea în acesl fel, Lăpuşneanul porunci să se rădice masa şi să siringă facîmurile ; apoi puse să rateze capetele ucişilor şi trupurile le aruncă pe fereastră. După aceea, luînd capetele Ie aşeză în mijlocul mesei pe încet şi cu rinduială. puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe ale celor mai mari dea­supra, după neam şi după ranguri, pînă ce făcu o piramidă cl.e patruzeci şi şepte de căpătîne, vîrful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare. Apoi, spă.'îndu-se pe mînî. merse la o uşă lăturalnică, trase zăvorul şi drugul de lemn care o închidea şi intră în apartameniul doamnei.
De Ia începutul tragediei acesteia, doamna Ruxanda, neştiind nimic de cele ce se petreceau, era îngrijată. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce se auzise, căci, după obiceiul vremii de atunci, femeile nu ieşeau din apartamentul lor şi slujnicele nu puteau a se risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoştea ce este disciplina. Una din ele mai îndrăzneaţă, ieşind, auzise vorbă, că este zurba asupra lui vodă, şi adusese această veste stăpînei sale.
Buna doamnă, temîndu-se de furia norodului, era spăriată, şi cînd a intrat Alexandru, a găsit-o rugind u-se dinaintea icoanei, avînd copiii pe lîngă dînsa.
- A ! strigă ea, slavă Maicei Domnului că te văd ! Mi-au fost tare frică.
- Pentru aceea, precum ti-am făgăduit, ţi-am gătit un leac de frică. Vină cu mine. doamnă.
- Dar ce ţipete, ce strigări se auzeau ?
- Nimic. Slujitorii s-au fost luat la sfadă, dar s-au liniştit. Zicînd aceste, luă pre Ruxanda de mînă şi o aduse în sală.
Intru vederea grozavei privelişti, ea slobozi un ţipet straşnic şi leşină.
- Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zîmbind; în loc să .se bucure, ea se sparie. Şi Iuînd-o în braţe, o duse în apartamenturile ei.

Apoi înturnîndu-se iarăşi în sală, găsi pro căpitanul de lefecii şi pre armaşul aşteptîndu-L
- Tu pune să arunce peste zid hoiturile cînilor acestora, iar titvele lor să le înşire pe zid, zise leîeciului. Iar tu, adresîndu-se către armaş, să-mi pui mîna pe Spancioc şi pe Stroici.
însă Stroici şi Spancioc erau acum departe..."
In ultima parte a nuvelei (capitolul al IV-lea), Lăpuşneanul, grav bol­nav, roagă să fie călugărit, dar revenindu-şi din leşin şi văzîndu-se îmbrăcat în rasă monahală, se înfurie şi ameninţă cumplit pe cei ce i-au îndeplinit dorinţa („De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu").Ingrozită de atitudinea lui Alexandru Lăpuşneanul, Ruxanda doamna, la îndemnul boie­rilor Spancioc şi Stroici, îl otrăveşte.

Însuşirile artistice ale nuvelei 
Acţiunea nuvelei impresionează prin realismul şi dramatismul ei. Scriitorul, stăpîn pe arta compoziţiei, ştie să selecteze faptele, oprindu-se la episoadele cele mai caracteristice legate de viata personajului principal. Materialul literar este astfel orînduit, încît cele patru părţi ale nuvelei par a fi actele unei drame ce se petrece sub ochii noştri. Momentele acţiunii se succedă într-un ritm viu, povestirea este captivantă. Elementele descrip­tive sînt puţine : acelea strict necesare pentru fixarea cadrului şi crearea atmosferei.
Consideraţii de ordin artistic au impus scriitorului unele abateri de la izvorul său istoric. De pildă, cronica lui Ureche ne informează că Motoc a pierit la Liov, pe cînd în nuvela lui Negruzzi el are sfîrşitul cunoscut. Nuvela ar fi pierdut din valoarea ei artistică dacă s-ar fi transformat într-o simplă reconstituire istorică.
Stilul nuvelei se caracterizează prin sobrietatea mijloacelor de expresie. Fraza, lipsită de podoabe stilistice, exprimă ideile concis şi cu multă precizie. Uneori, pentru a transmite cu mai multă vigoare ideile, scriitorul folo­seşte un stil metaforic. Astfel. Lăpuşneanul spune boierilor : „Voi mulgeţi laptele tării, dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi". Sau, mai tîrziu : „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!"
Violenta de limbaj a lui Alexandru Lăpuşneanul exprimă cumplita mînie de care este cuprins atunci cînd observă că a fost călugărit: „Boaită făţarnică... tacă-ti gura ; că eu care te-am făcut mitropolit, eu te dezmitro-polesc", se adresează el şefului bisericii. Iar referindu-se la soţia şi copilul lui, spune: „Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu tîncul ei".
După ce Lăpuşneanui a fost îmbrăcat în rasa monahală, mitropolitul i se adresează ca unui simplu călugăr, pe care poate să-] admonesteze: „Nenorocite, nu huli!... uiţi că eşti în ceasul morţii! Gîndeşte, păcătosule, că eşti monah !"
Mitropolitul se fereşte s-o sfătuiască de-a dreptul pe Ruxanda ca să-şi ucidă soţul. Ipocrizia acestui ierarh al bisericii este sugerată cu multă fineţe: „Crud şi cumplit este omul acesta, fiica mea. Domnul Dumnezeu să te povătuiască. Iar eu mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn şi pre cel vechi Dumnezeu să-! ierte şi să te ierte şi pre tine".
Atmosfera epocii este realizată prin descrieri (ca, de exemplu, descrie­rea îmbrăcămintei lui Lăpuşneanul) şi prin folosirea expresiilor arhaice (cuvinte : „de isnoavă", „felendreş", „junghi", „cabanită", „dvoria", „pre"; inversiuni verbale arhaice : „izbînui-vom". „pus-ai", „închipuiască-şi" ; între­buinţarea formei vechi a auxiliarului au la persoana a IlI-a singular : „Veve­riţă... nu s-au ascuns", „Cum au fost oblăduirea mea?").
Nuvela Alexandru Lăpuşneanul este, prin realismul ei, prin măiestria construcţiei, prin dramatismul naraţiunii, prin precizia stilului un adevărat mode! al genului, una din operele clasice, care şi-a cîştigat un loc de frunte în istoria literaturii noastre.